În Braţele Tatălui

Scrierile Flaviei, poezie sau proză, ne-au obişnuit de multă vreme cu nobleţea, culoarea şi profunzimea lor. Nobleţea vine din sufletul nobil al ei, culoarea din talent iar profunzimea din cunoaşterea şi trăirea adâncă şi câteodată zbuciumată a realităţii de fiecare zi. Parcă nu e de ajuns, a zis Flavia, şi în ultima carte "În Braţele Tatălui" aduce un element nou, cu greutate cel puţin egală cu a celorlalte: sacrul. Acesta îşi are izvorul în conştiinţa existenţei "dualismului" materie, suflet. Zbaterea sau dacă vreţi neliniştea pe care o aduce Flaviei acest binom are ca rezultat acest volum de poezie care pare a fi scris ca un imn de mulţumire adus Creatorului care prin îngerii săi "Ne păzeşte de cel rău." Personal îi mulţumesc pentru "aducerea în scenă" a străbunilor şi nu în ultimul rând a acelui "Templu al poeziei care a fost (şi este!) Marin Sorescu.