Un mort în odaie

Se consumase noaptea în rugurile mari,
Cu hotărâre deschideam dimineaţa fereastra,
Însemnam încă o trecere în calendar,
Şi că eşti mort,
mă amăgeam în zadar.

Zilele trec, izbânzi ponosite,
Şi dacă erai mort, nu erai îngropat,
Mâna descrie cercuri trudite
În jurul ţipătului gol şi mare,
Aerul miroase molatic
A flori de-nmormântare.

Iarna se petrece ca o călătorie,
Neîntreruptă, istovitoare,
Soarele înverzeşte voinţi neputincioase,
În spatele meu
Se mişcă un mort în odaie,
Aplecat întru sine, pe lângă mine trece,
Vasele la bucătărie ducând,
Turnându-ne ceai în pahare.

Amar de primavără

De unde-atât-amar în lacrimile moi?
De unde-atâta sare în marea cea albastră?
Ce stane stau de veghe nepedepsite-n noi
Şi se topesc încet
La flacăra măiastră?

Amare-s pădurile cu roua lor verde,
Amară-i iarba crudă, neliniştită coamă.
Mai plină de har ziua, târziu în după-amiază
Când plante izbucnesc în lumioase foi,
Pagini cărnoase, mari, se ntind până departe,
Beţie fără seamăn, unduitoare carte.

Baladă

Fluturii îmi bat în geam,
Am un rău, nu ştiu ce am,
Castanii înfloresc pe străzi murdare,
Sub coamele lor blânde,
La umbra lor mare,
Ruine stau alături
Semeţelor altare.

Oraşul plin de praf
Se spală, se cârpeşte
Din fiare vechi, cunună
Bogată-şi împleteşte
Căldurile dospite, viitoare
Să nu-i usuce seva din umbrare.