El V Festival de Val-David, que acoge a escritores y artistas, tuvo lugar en mayo pasado. Su organizadora, la poeta rumano-canadiense Flavia Cosma, nos cuenta entretelones sobre el festival, sus participantes y asistentes. Leer completo en Festival de Val-David

Veronica Bălaj: Cînd s-a conștientizat pentru tine faptul că vei deveni scriitoare? Cum a început acest urcuș?

Flavia Cosma: Nu știu. Am scris mereu și, chiar dacă nu am scris cu creionul pe hirtie, am făcut-o în gîndurile mele. Am respirat poezie în fiecare cuvînt rostit de bunica mea, în fiecare inflexiune a vocii sale dătătoare de pace, în muzicalitatea dialectului ei ardelean. Am dus cu mine, zile în șir, cîntecele auzite în serile de vară pe la diverse șezători, la culesul cartofilor, la dezghiocatul știuleților de porumb, acele seri pe care nu le poți uita, cînd vocea omenescă se îmbina firesc cu cea a cosașilor, a privighetorii și a cucuvelei.

M-am îmbătat din Scrisorile eminesciene, recitîndu-le dintr-o răsuflare pe drumul de la școală pînă acasă, și multe zile mai apoi. Am încercat pe la șase ani să-l plagiez pe Alecsandri, pînă cînd un unchi mi-a atras atentia că poezia pe care o recitam cu patos la masa de duminică nu era scrisă (în întregime) de mine. și în felul acesta, am început și eu să mă exprim în versuri.

V.B.: Ai avut la plecarea din țară teama că nu vei mai răzbate ca scriitor, fiind o altă lume, alte coordonate?

F.C.: Glumești. Eu am fugit din țară tocmai pentru a putea să scriu. Pentru a nu fi speriată continuu de faptul că ceea ce așterneam pe hirtie ar fi putut cădea în mîna cui nu trebuia, cu consecințele pe care le știm cu totții, deși vrem din ce în ce mai mult să uităm. Așa că pentru mine era egal dacă voi găsi sau nu un public, ținînd seama și de faptul că nu cunoșteam engleza la vremea aceea, pentru mine libertatea rezolva cel puțin jumătate din problemă. Nu mai putea ni-meni să-mi pună piedică și să mă oprească, cel puțin teoretic, din drum.

V.B.: Apropo de stările pe care le traversează un scriitor, de ce anume ți-a fost teamă acolo, cîteva detalii despre drumul străbătut, nu cred că a fost lin de la bun început...

F.C.: Stările de care vorbești, teama, senzatia că ești un fir de nisip dus de vînt în voia accidentului perpetuu, că nu mai poți respira aerul binevoitor-nepăsător al țării care ți-a deschis porțile, că îți lipsește viața de care vroiai atit de mult să fugi, mormîntul mamei, pe care de altfel îl neglijai cît puteai, copilăria spiritului, cînd nu erai obligat să te privești în oglindă, nu încă, aceste stări sînt tipice pentru orice emigrant, scriitor sau nu. Dar în încercări de acest fel descoperi credința. și nu mai ești chiar atît de singur. și îngerul tău păzitor este mereu în preajmă, ajutîndu-te. Așa a fost și cu mine. Am început a mă ruga, nu formal sau în glumă, ci chiar din toată inima. Rezultatele au fost uluitoare: am găsit un traducător de marcă în SUA, am ciștigat un mare premiu pentru traducere de poezie, am fost publicată de către Texas Tech University Press în 1992...

V.B.: Ce anume a luat Flavia Cosma ca scriitor din România, ce a păstrat, la ce a trebuit să renunțe?

F.C.: Îmi amintesc că am luat în geamantan, cu mari riscuri, filele unui roman pe care-l scrisesem și care a apărut mai apoi în engleza, The Fire That Burns Us. Încă nu a văzut lumina zilei în limba în care a fos scris inițial, din diferite motive, care mai de care mai... În suflet am luat totul așa cum se găsea.

V.B.: Se poate defini această dualitate de viață... și AICI, și ACOLO? O viață pe două paliere... Cum se poate descrie în formulă personală?

F.C.: Am încercat să nu-mi creez conflicte suplimentare, deși, las început, trebuie să mărturisesc că am urît Canada cu pasiune. Dar mi-a trecut încetul cu încetul. Prima dată cînd m-am simțit mai bine în Canada a fost cam la vreo cinci ani după ce mă stabilisem aici, revenind dintr-o călătorie în SUA, cînd, deodată, în aeroportul din Toronto, mi-au căzut ochii pe lucrurile din jur. Domnea o curățenie și o pace care-mi lipsiseră în SUA. M-am simțit acasă puțin. Apoi am reintrat în găoace, scriind, muncind, alegîndu-mi stări cît mai simple. La vremeaaceea nu credeam să fie posibilă o reîntoarcere în România. Nu în timpul vieții mele. De aceea aveam grijă sa public în volume bilingve, ca doar așa să mai păstrez legătura cu viata mea de dincolo. Apoi a venit Revoluția, visul dulce al Libertății... Am făcut două filme documentare în România anilor 1990 și 1991, căutînd să înțeleg mai bine ce s-a petrecut. Unul din aceste filme a fost răsplătit cu The Canadian Scene Award for TV Documentaries, 1991. Ei, în cîteva cuvinte, din experiența mea cu exilul am rămas cu două caracteristici: cel mai acasă mă simt în avion, între două destinații și cea de-a doua, un dor constant de ducă. Nu-i chiar așa de rău pentru un scriitor...

V.B.: E important să scrii în limba în care visezi, se spune, care este aceasta? Ai ajuns să visezi și să scrii în limba engleză?

F.C.: M-a ferit Dumnezeu pînă mai acum cîțiva ani de această dualitate. Totul se petrecea în limba română în visele mele și era atât de frumos, chiar atunci cînd aveam coșmaruri, era ca și cum n-aș fi plecat nicăieri, nicicînd. Acum mai vorbesc și engleză în somn, mai arunc vreo două trei versuri în limba lui Shakespeare, dar nu mă fericește aceasta. Singurul avantaj este că îmi traduc singură versurile și le mai schimb după tiparul de pe aici. Am și un editor cu care lucrez, ca să fiu mai sigură.

V.B.: Ca să învingi într-un spațiu necunoscut e nevoie fără indoială de forță. Este poezia o dătătoare de forță în această lume mercantilă?

F.C.: Așa cum spuneam puțin mai înainte, cred că numai credința în Dumnezeu îți dă toată forța de care ai nevoie. Poezia este, în opinia mea, cel mai elegant și mai scurt drum către conștiința cosmică. și mai cred că tot ce este viață în poezie, este de inspirație divină. Poezia, așadar, nu se supune legilor acestei lumi. De aceea scrii mai bine cînd ești bolnav, abătut, nemîncat, cu inima zdrobită. Vezi mai bine dincolo de aceste obstacole terestre.

V.B.: Ai deja un statut de scriitor cunoscut și în România și dincolo de frontierele țării. Vorbește-mi despre oamenii care au fost sensibili la scrisul tău și care au contribuit la reușita ta.

F.C.: Desigur că am avut privilegiul să întîlnesc oameni deosebiți care mi-au acordat tot sprijinul lor, scriitori, poeți, traducători și directori de edituri, cu care am întemeiat relații de admirație reciprocă și cu care, fără îndoială, mă găsesc de cele mai multe ori pe aceleași lungimi de undă. și această regulă se aplică orișiunde în lume, Canada, Statele Unite, Anglia, România, Franța, Grecia, Argentina, etc. Din prietenii de acest fel s-au născut și traducerile mele din sau în engleză, căci, ori de cîte ori mă găsesc în fața unui fenomen literar care mă intrigă, doresc să-l fac cunoscut și altora, traducîndu-l.

V.B.: Scrisul, literatura, îți este ceva vital. știind că putini scriitori trăiesc doar din scrisul lor în această lume largă... Cum ți se vînd cărțile? La noi sistemul difuzării este foarte deficitar...

F.C.: Cred că m-am născut sub o zodie bună. Nu rîvnesc la bogății, deși îmi place să-mi știu ziua de mîine asigurată. De aceea am ales să urmez Politehnica în România, ca să am o profesie mai puțin legată de sfera politicului, să mă descurc si la marginea sociețătii. Am avut noroc încă o dată căci am fost angajată ca regizor tehnic la Teatru la Microfon aproape imediat dupa terminarea școlii. Acolo eram în preajma marilor noștri actori, a pieselor clasice, etc. În Canada am lucrat vreme de 25 de ani ca inginer de sunet la Omni Television, o televiziune multilinguală din Toronto. Tot aici m-am calificat pentru profesia de producător/regizor/scenarist pentru filme documentare. Am renunțat la munca organizată acum cîțiva ani, pentru a mă concentra în întregime pe creația proprie.

Despre cărți, aici, pe acest continent, autorul participă în mod activ la vînzarea cărților sale, prezentîndu-le de cîte ori are ocazia, la întruniri, în școli, în biblioteci, în librării. Nu de puține ori un autor petrece cîteva ore bune în diverse librării, dînd autografe, discutînd cu publicul... De partea lor, editurile au datoria și nevoia fizică să prezinte si să difuzeze cărțile pe care le publică. Așa se face că multe din cărțile mele s-au epuizat și au apărut în a doua ediție, desi sînt cărți de poezie. Dar desigur, nu se poate trăi din aceasta. În schimb de cîte ori sînt chemată să recit din opera mea sau să vorbesc despre poezie, drepturile omului, refugiați sau emigranți, mi se acordă un onorariu, cîteodată substanțial.

V.B.: Cînd, cum scrii? Reluînd de multe ori, renunțînd la paginile nereușite fără regrete? Ai un program? În fiecare zi etc.?

F.C.: Scriu cînd vrea muza. și, mulțumesc lui Dumnezeu, sîntem, în general vorbind, într-o relație bună. Cîteodată, poemul este scris dinainte de-a vedea foaia de hîrtie. Alteori însă, îl tot îndrept, pînă cînd mă plictisesc și-mi zic că nu a fost să fie. Dar de obicei senzația că el trăiesțe, vrea să se nască, mă face să nu renunț atît de ușor. Cu proza lucrurile stau puțin altfel. Scriu ziua și noaptea fără să mă sinchisesc de nimic. Cîteodată rescriu. Cîteodată nu e nevoie. Cert este că, dacă nu scriu într-o zi, ceva îmi lipsește.

V.B.: Mai crede azi scriitorul modern în inspirație ca un DAT MIRACULOS, DIVIN? Sau prin cultură, muncă, perseverență, stiință a scrisului unei cărți, poți fi onorabil în final?

F.C.: Dacă mă întrebi pe mine, îți voi răspunde că scrisul, ca și tot ce se întîmplă cu noi și în jurul nostru, ține de domeniul miracolului. Dar ca să vezi, să descoperi aceste miracole, trebuie și tu să vrei. și asta înseamnă oboseală, muncă perseverentă etc. Nu cred însă că te scoli într-o bună dimineață hotărît să devii un scriitor, și mai ales de poezie. Există ceva care nu depinde de tine, de voința ta.

F.C.: Cred ca da, în măsura în care ajung să se cunoască și să-și împărtășească punctele de vedere. Cred că fenomenul e universal.

F.C.: Ah, stilurile! Despre asta s-ar putea scrie o carte. Poate că se întîlnesc, poate că nu. Poate că se vor întîlni în viitor sau s-au și întălnit fără s-o știe în trecut. Numai istoria și critica literară sînt în stare să răspundă la aceasta.

V.B.: Există un "CE" specific românesc, regăsibil în scrisul celor care au avut aceleași moșteniri spirituale, indiferent unde sînt, unde își exersează talentul?

F.C.: Cred că, în mare vorbind, da. Așa cum "A rose is a rose is a rose" scriitura românească se deosebește prin ceva de toate celelalte. Dar exilul fiind condiția esențiala a scriitorului în general, indiferent prin ce mijloace a ajuns la ea, mediul înconjurător își spune, poate imperceptibil, cuvîntul. Așa cum ploaia dălțuiește stînca...

V.B.: Prin ce se deosebește literatura nord-americană de cea românească? Sîntem la înălțime în privința creației literare, noi românii, deși nu ne avantajează limba? Nu sîntem cunoscuți decît prin traduceri, dar aceasta este o problemă cu mult mai complicată.

F.C.: Desigur, și nu vreau să mă repet, dar mediul unde crește o floare are o influență asupra ei. Nu sînt de acord cu ideea că nu avantajează limba. Limba română este o limbă aproape perfectă din punct de vedere al eco ului ei. Toți cei care pe aici mă aud recîtînd în românesțe sînt fascinați de muzicalitatea limbii române. E adevărat că ceea ce ne este aproape nu se lasă prea ușor observat. Dar ai să rizi, am întîlnit poeți de limbă engleză care se plîngeau de insonoritatea limbi engleze. Înălțimea creației? Care este standardul? Totul e relativ. Poate adîncimea creației, vrei să spui. Asta este, într-adevăr, o premisă, dar nu depinde de limba în care scrii. Citesc poezie de la începuturile vremurilor și din cele mai ascunse colțuri ale globului și care, tradusă în engleză - cum ar putea altfel? -, își păstrează suavitatea, nuanța, ambiguitatea și claritatea inițială. Este, într-un cuvînt, tulburătoare.

F.C.: Sigur că ei există. Chiar dacă uneori își schimbă locurile între ie, unii își fac loc mai în față, alții rămîn mai la urmă, după cum bate vîntul prin eternitate. Rabindranath Tagore, poeții persani, Sapho, grecii, latinii și toți ceilalți mari scriitori, Emily Dickinson, românii Eminescu, Bacovia, Goga, Blaga, etc. Lista e lungă.

V.B.: Literatura română, ce relații mai aveți cu aceasta și cît contează?

F.C.: Cu literatura română am relația că fac parte din ea, în felul meu. Cred că este un punct esențial de sprijin în drumurile mele, dacă nu prin altceva, prin faptul că ne exprimăm în aceeași limbă. Ce să zic? Dacă în România sălile sînt pline cînd îmi prezint cărțile, dacă doamnele din audiență încep să întrebe dacă n-are cineva o batistă, atunci eu, Flavia Cosma, mă dau frumos la o parte și las versul să vorbească în locul meu.

INTERVIU 2: Venitul mediu al unui scriitor în Canada este în jur de $ 15.000 anual

In primul rând permiteți-mi să mulțumesc redacției pentru prilejul de a împărtăși cititorilor Actualității Româno-Canadiană unele gânduri despre literatură, și nu numai.

ARC De ce Canada și nu România?

Flavia Cosma Pentru că am fost nevoită să o pornesc pe calea exilului în anii 1970 și pentru că de mai bine de treizeci de ani Canada este locul unde viețuiesc. De ce Canada și nu Argentina, Australia, Peru, etc? In calitatea mea de poet sunt convinsă că Exilul poetic începe odată cu desprinderea de universul magic al copilăriei. Canada a fost țara primitoare care mi-a deschis atunci când aveam nevoie porțile, necunoscându-mă, neavând vreo idee sau vreun interes în activitatea mea poetică. După ani de mari îndoieli am reușit să mă adaptez condițiilor de aici și acum mă simt chiar în elementul meu, ca cetățean al lumii. Dacă România rămâne țara de dor pe care am fost nevoită s-o părăsesc, limba română este și va fi mereu prezentă în viața mea ca o rază de speranță, o punte de legătură între viețile mele paralele.

ARC Cum s-a născut dorința de a scrie poezie?

F.C. A scrie poezie nu a fost nicicând o dorință pentru mine, ci o necesitate vitală, la fel ca respirația, bătăile inimii, viața reală, într-un cuvânt face parte din ființa mea.

ARC Trebuie să ai talent pentru a deveni scriitor sau pur și simplu dorința?

F.C. Am convingerea fermă că dacă pentru un prozator talentul, deși necesar nu este prima condiție care te poate determina pentru o carieră literară, pentru un poet talentul, contactul cu muzele, un anumit nivel al conștiinței cosmice, este vital.

ARC Cine este Flavia Cosma?

F.C. Da, e o întrebare pe care și eu mi-o pun câteodată. Să zicem că este o ființă căreia Dumnezeu i-a hărăzit să treacă prin nenumărate încercări și evenimente ieșite din comun, dar în același timp i-a dat puterea să le înfrunte și înțelepciunea să învețe ceva din toate acestea.

ARC Cum ați reușit să vă afirmați pe piața Nord Americană? E nevoie de noroc, talent, cunoștințe sau pur și simplu te afirmi repede?F.C. Afirmarea unui scriitor pe orișice “Piața” fie ea și Nord Americană, nu este un fenomen simplu și rapid. Cel care dorește să urce pe treptele afirmării în calitatea sa de scriitor necesită pe lângă talent, o tenacitate și o voință de a răzbi ieșite din comun, mai ales în timpurile noastre când autorii răsar de pretutindeni ca ciupercile după ploaie și când stilul confesional este atât de “la modă” încât numărul celor care scriu câte o carte, două, este mai mare decât cel al cititorilor potențiali. Dar mai cu seamă trebuie să aibă credința neclintită că în parametrii universali opera sa este valabilă și să aibă simțul datoriei față de scrierile proprii pentru a nu le abandona prafului istoriei sau hârtiei de împachetat micul dejun dimineața.

ARC Reușiți să aveți un trai decent doar din ce publicați?

F.C. Nu m-am gândit niciodată că aș putea trăi din poezie. De aceea am și ales profesia de inginer, ca să-mi asigur nivelul de trai. Vă informez că venitul mediu al unui scriitor în Canada este în jur de $ 15.000 anual, și cred că vă puteți da seama că din acești bani nimeni nu poate trăi. Insă cu trecerea anilor, și devenind mai cunoscut publicului și forurilor oficiale, un scriitor beneficiază de anumite avantaje cum ar fi asigurarea cheltuielilor de călătorie în străinătate în scopuri culturale, onorarii pentru lecturi publice, și chiar drepturi de autor.

ARC Credeți că România a pierdut multe talente și creiere și încă mai pierde? De ce?

F.C. Da, sunt convinsă de acest lucru. Din nefericire, cum zice un vechi proverb, “nimeni nu-i profet în țara sa”. Există o anumită inerție în România și o rezistență în a-și recunoaște propriile valori reale. Sper din toată inima ca această situație să se amelioreze. Iar la nivel internațional, cred că sarcina de a promova talentele românești indiferent unde s-ar afla ele, le revine ambasadelor și atașaților culturali. Un exemplu demn de urmat este Ambasada României din Buenos Aires, Argentina (ambasador Ion Vîlcu), de a cărei ospitalitate și sprijin m-am bucurat și eu în Decembrie 2008 când am lansat la Buenos Aires cartea mea de versuri în limba spaniolă Plumas de angeles.

ARC De când sunteti canadiancă? Iubiți România și românii?

F.C. Ador România și încerc s-o promovez în ceeace are ea mai bun și mai special peste tot în lume. Patriotismul nu este ceva ce se învață, el se zămislește odată cu primele vorbe, primele cântece, primele sentimente și senzații din viața unui om. Sunt canadiancă din 1974, dar așa cum îmi place să spun de câte ori mă aflu în fața unui public indiferent unde ar fi acesta, sunt 100% canadiancă și 100% româncă.

ARC Aveți în cercul dumneavoastră de prieteni alți poeți și scriitori de origine română, sau faceți parte din vreo asociație?

F.C. Sigur că unii din prietenii mei sunt scriitori, și sigur că unii dintre ei sunt de origine română sau chiar români. Da, fac parte din mai multe asociații, ca de pildă The League of Canadian Poets, unde activez ca International Affairs Chair, The Writers Union of Canada, Uniunea Scriitorilor din România, British Comparative Literature Association, American Academy of Poets, PEN, etc.

ARC Câte cărți publicate aveți și ce aveți în plan pentru viitor?

F.C. Am publicat până în prezent 22 de volume dintre care 17 de poezie, în română, engleză, spaniolă. Am tradus și publicat poeți de limba engleză în românește, poeți de limba română în engleză, poeți de limba spaniolă în română și engleză. Din planurile de viitor pentru acest an vă pot menționa: Poveștile Săptămânii, povești de Flavia Cosma în ediție bilingvă româno-franceză la Editura Ars Longa din Iași, Nimic Pentru Aici, Nimic Pentru Dincolo, versuri de argentinianul Luis Raúl Calvo în traducerea mea, editura Gens Latina din Alba Iulia, carte pe care o voi lansa în cadrul Festivalului Lucian Blaga și a Târgului de Carte din Alba Iulia în Mai. La Porțile Raiului, versuri de Gloria Mindock (USA), în traducerea mea la Editura Cogito, Oradea, A Settlement of Words, versuri de Ioan Ţepelea, în traducerea mea la Cervena Barva Press, Somerville, MA, Focul Ce Ne Arde, roman de Flavia Cosma In The Arms of The Father, poems by Flavia Cosma (III Prize John Dryden Translation Competition, 2007, London, England) Diario, poemas de Flavia Cosma, precum și alte volume de versuri și proză in limbile romană, engleză, spaniolă și finlandeză. Pentru informații suplimentare puteți vizita web situl meu http://www.flaviacosma.com

ARC Alegeți edituri din România sau Canada și de ce?

F.C. Pentru cărțile în limba română aleg edituri din România, pentru cele în engleză edituri din Canada, USA, Anglia or Austria, pentru cele de limba spaniolă Argentina, Peru, Spania, etc, și așa mai departe. In general îmi place să lucrez cu editori inteligenți și erudiți, care înțeleg procesul de creație și încearcă să dea viață unor cărți memorabile atât din punct de vedere al conținutului cât și al formei.

ARC La ce sunteți foarte sensibilă din ceea ce ne înconjoară?

F.C. Natura mă încântă, socotesc că acesta este darul cel mai prețios pe care Dumnezeu ni-l oferă în fiecare zi. Arta, poezia, literatura bună mă pasionează. De asemeni frumosul, armonia și generozitatea în toate aspectele vieții. Urăsc războaiele, lupta de clasă, neînțelegerile, bârfa.

ARC Vorbiți-ne despre iubirile dumneavoastră?

F.C. Toată viața am fost fascinată de trei idealuri: Libertatea, Iubirea și Pacea. Este însă uimitor cât de repede reușesc aceste minunate concepte să se anihileze între ele. Așa că după ce toate trec, rămâne Gândul. Cum spunea un filozof din secolul XVIII, Thomas Paine, “Statuile de marmoră sau bronz vor pieri și statuile construite după asemănarea lor nu sunt aceleași statui… Dar tipăriți si retipăriți un Gând de o mie de ori, și pe materiale din cele mai diverse, Gândul rămâne etern și identical cu Gândul inițial în orice circumstanță.” Poezia reprezintă Gândul cu G mare, Gândul a cărui mister scapă definițiilor științifice și care ne permite să atingem divinitatea din perspectiva noastră umilă de oameni muritori.

ARC Dacă am pune baza unui Partid Al Emigranților în România l-ați susține?

F.C. Da, l-aș susține. Interesele celor emigrați din România trebuiesc și ele reprezentate și apărate în Parlamentul României.

ARC și o ultimă întrebare: Poetul George Filip din Montreal vă spune ceva?

F.C. Da, cred că l-am cunoscut pe poetul George Filip cu ani în urmă, la Montreal.

Interviews

INTERVIU 2: Venitul mediu al unui scriitor în Canada este în jur de $ 15.000 anual